MARGARETA PÂSLARU VĂ INVITĂ LA LANSAREA CD-ULUI DE AUTOR „STELELE FILMULUI CÂNTĂ“
Sursa:
uniter.ro/19.11.2015
Margareta Pâslaru vă invită luni, 23 noiembrie, la ora 14.00, la Magazinul Muzica din Calea Victoriei, pentru a cumpăra un nou CD de autor produs de Uniunea Cineaștilor, „Stelele filmului cântă“.
Stimată
doamnă Margareta Pâslaru, de câți ani sunteți implicată, și cu
ce rezultate, în campanii de ajutorare prin muzică?
Margareta
Pâslaru: Am
conturat conceptul în 1993 și, de atunci, fiecare CD, DVD,
audiobook lansat, a avut o finalitate umanitar-caritabilă, inclusiv
propria carte „Eu și Timpul“, publicată la editura Curtea
Veche. Am direcționat drepturile fie către Spitalul Grigore
Alexandrescu, fie către pensionarii orchestrei Radio, UNICEF, Crucea
Roșie – Banca de Alimente, UNITER, apoi către tinerii de viitor
care primesc „Premiul Anual pentru Originalitate“ și, începând
de luni, 23 noiembrie, către UCIN.
Care
sunt problemele artiștilor, pe care încearcă să le rezolve sau să
le atenueze sumele strânse în contul special dedicat celor în
suferință?
Drepturile
și sumele încasate din vânzarea CD-urilor facilitează procurarea
medicamentelor costisitoare, a anumitor tratamente – din câte mi
s-a spus. Grija noastră se materializează, nu i-am uitat pe aceia
care au răspândit în lume gloria scenei românesti și a
ecranului.
Recent,
ați participat în cadrul Festivalului Național de Teatru cu un
stand în care a fost vândut CD-ul de autor „Actorii cântă“,
lansat cu succes în 2014 sub egida UNITER. Cum a fost întâlnirea
cu publicul și ce discuții ați avut cu cei care au cumpărat
CD-ul? Au înțeles care este menirea acestui gest?
Mulțumind
cumpărătorilor, mi-au răspuns cu flori. Toți plecau zâmbind,
conștienți de contribuția lor. Muzica este neperisabilă, alină,
înveselește, transmite emoție, căldură. Dragostea trecătorilor
care m-au îmbrățișat, energia luminoasă cu care m-au înconjurat
a format o dinamică anume.
Veți
lansa luni, 23 noiembrie, la ora 14.00, la Magazinul Muzica din Calea
Victoriei un nou CD de autor produs de Uniunea Cineaștilor, de data
aceasta. Cu ce artiști ați colaborat și care sunt piesele pe care
le-ați ales să alcătuiască playlistul?
Valoroși
actori triumfă excelând de dragul colegilor vârstnici cu probleme
de sănătate, înregistrând pro bono… CD-ul de autor „Stelele
filmului cântă” este darul nostru, confirmă solidaritatea
breslei la altitudine. Iată-i, în ordinea apariției pe CD:
Maia
Morgenstern, Ștefan Velniciuc, Monica Davidescu, Stela Popescu,
Eugen Cristea, Alexandra Velniciuc, Valentin Teodosiu, Jeanine
Stavarache, Andreas Petrescu, Florin Zamfirescu, Margareta Pâslaru,
Ștefan Bănică jr, Alexandru Arșinel, Adriana Trandafir, Aurelian
Temișan, Marian Râlea, Anca Sigartău, Silviu Biriș, Mihai
Bisericanu, Marius Manole, Rodica Mandache, Emilia Popescu și grupul
Sound.
Diversitatea
celor 21 de compoziții – la alegerea fiecărui actor – a fost
pusă în valoare și prin orchestrații realizate de George Popa,
Andrei Kerestely, Călin Grigoriu. La cererea fanilor am inclus și
cel mai longeviv șlagăr componistic inspirat de versurile Anei
Blandiana, „Lasă-mi toamnă pomii verzi“ interpretat împreună
cu Emilia Popescu și grupul actorilor Marius Manole, Rodica
Mandache, Anca Sigartău, Silviu Biriș, Mihai Bisericanu.
Veți
fi plăcut surprinși de ineditul duet – tatăl și fiică –
Alexandra și Ștefan Velniciuc interpretând „Alergători de cursă
lungă”.
În
memoria Constanței Buzea, o premieră pe CD, piesa „Și viața
merge mai departe“… Versurile pe care mi le-a oferit în 1976, cu
dedicație, m-au inspirat. Fiul poetei, Andrei Păunescu, este
invitat.
Care
sunt evenimentele pe care le veți organiza sau la care veți mai
participa în perioada următoare?
Vă
invităm marți, 24 noiembrie, la ora 18.00, la vernisajul expoziției
de afișe personale la Muzeul Bucureștiului – Palatul Șuțu.
Dintre cele 90 de afișe pe care le-am donat muzeului, domnul
director Adrian Majuru a selecționat 50, o trecere în revistă a
activităților în muzica ușoară și populară, teatru, film,
mărturii culturale ale vremii, colaborări cu personalități precum
regizorul Liviu Ciulei, Maria Tănase, Toma Caragiu, Ștefan
Iordache, Marin Moraru. Totodată, o istorie a afișului începand
din 1963, calitatea hârtiei, grafica, coloritul, stilul, formatul.
Cu acest prilej voi susține o sesiune de autografe în jurul
propriului volum „Eu și Timpul“ publicat la Curtea Veche.
Pregătesc
și un CD (single) în beneficiul victimelor de la clubul „Colectiv“
compoziția proprie inspirată de versurile regretatului Virgil
Carianopol „Cum să te las… când nu mai poți“.
După
o carieră artistică de peste 50 de ani, în care ați cunoscut
succesul, ce vi se pare la fel de important de făcut acum, pentru
dumneavoastră, ca artist, și pentru public?
Dăruirea
de sine, diversificarea paletei creatoare, grija față de semeni,
lucrul care lasă urme inspirându-i pe alții vor continua să fie
importante și în al 59-lea an de activitate. Rămân credincioasă
propriului motto:
„În
tinerețe ne străduim să ne facem un nume,
la maturitate trebuie să folosim «numele» spre binele altora“.
la maturitate trebuie să folosim «numele» spre binele altora“.
Marina
Constantinescu – Nocturne, 5 Dec. 2014:
„Margareta
Pâslaru a continuat să-şi poarte numele cu mândrie, pentru că
numele ei adună oameni şi forţe, în sprijinul celor care au
nevoie de ajutor: copiii şi artiştii pensionaţi“.