Întâlnirile din Pasajul
FNT - O clipă de viaţă alături de mari actori români
Pasajul „Nicolae Bălcescu“ de la staţia
de metrou Universitate este pregătit pentru sărbătoarea teatrală care va avea
loc cu prilejul desfăşurării celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de
Teatru, în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie, la Bucureşti.
un articol de Judy Florescu
Aici, în zilele de 24, 27, 28, 29, 30 şi 31
octombrie, publicul poate obţine autografe de la artişti precum Margareta
Pâslaru, Coca Bloos, Marius Manole, Răzvan Mazilu, Vlad Ivanov, George Mihăiţă
şi Claudiu Bleonţ.
„Actorii cântă”, un proiect caritabil
iniţiat de Margareta Pâslaru
Începând de joi, 23
octombrie, până vineri 31 octombrie, doamna Margareta Pâslaru se află la
standul FNT din Pasajul Universităţii, între orele 16.00 şi 19.00, pentru a
acorda autografe pe albumul „Actorii cântă”, un CD pus în vânzare, cu 20 de
lei, în beneficiul Campaniei Naţionale „Artişti pentru Artişti“.
Margareta Pâslaru a
vorbit pentru site-ul Festivalului Naţional de Teatru despre ideea albumului
„Actorii cântă” şi despre scopul acestui document musical: „M-a urmărit această
idee o bună bucată de vreme şi la un moment dat mi-am spus că nu este suficient
să fiu eu cea care donează drepturile de autor, cum o fac din 1993. Am simţit
nevoia să fim mai mulţi. Prima care a fost foarte entuziasmată de idee şi care
m-a încurajat a fost actriţa Emilia Popescu“. Margareta Pâslaru a mai spus că
prin acest CD pot fi ajutaţi actorii care s-au retras de pe scenă, din cauza
unor probleme de sănătate.
„M-au impresionat în
mod deosebit bucuria şi plăcerea pe care au transmis-o cei care au lucrat cu
mine la acest album. S-au adunat 20 de piese, interpretate de 14 actori.
Criteriul prin care i-am ales nu a fost vocea, ci timbrul vocal. Timbrul vocal
era deosebit şi fiecare şi-a ales ce melodie şi-a dorit. Am înregistrat în
studiourile lui Jolt şi Andrei Kerestely. Un tânăr extraordinar de talentat,
Călin Grigoriu, a fost cel care a reorchestrat foarte multe piese. A fost un
schimb de energie extraordinar şi acum aşteptăm un feed-back. Deja se pare că
s-au vândut 3.000 de exemplare, ceea ce este foarte bine. Totul se duce la
Fondul de Solidaritate teatrală «Artiştii pentru artişti» al UNITER”, a mai
spus Margareta Pâslaru.
Margareta Pâslaru se va afla în fiecare
zi la standul FNT
Actorii care s-au
alăturat iniţiativei doamnei Margareta Pâslaru sunt: Emilia Popescu, Marius
Bodochi, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Maria Buză, Marius Manole, Ovidiu
Niculescu, Silviu Biriş, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Mirela Jienescu, Gelu
Niţu şi Florin Zamfirescu, ale căror voci le putem asculta pe CD-ul „Actorii
cântă”.
Seara semnăturilor celebre, întâlniri dintre artişti şi public, în cadrul FNT 2014
Joi, 23 octombrie,
Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, a
prezentat-o pe actriţa Tania Popa, prima invitată din seria de întâlniri cu
publicul „Seara semnăturilor celebre“ din Pasajul Universităţii: „Actriţa Tania
Popa s-a alăturat cu generozitate acestei întâlniri cu spectatorii. Tania Popa
joacă la Teatrul Naţional, la Teatrul Metropolis, la Timişoara, cântă superb,
româneşte, ruseşte, se ocupă de modă şi astăzi încearcă să vă aducă puţină
bucurie, dumneavoastră, celor care sunteţi aici.”
În cadrul celei de-a
24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, Tania Popa joacă în spectacolul
„Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa, alături de Radu Beligan, Lamia
Beligan şi Marius Manole. „Lecţia de violoncel” va avea două reprezentaţii:
sâmbătă, 25 octombrie şi duminică, 26 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul
Metropolis.
Tania Popa le-a acordat autografe
admiratorilor în Pasajul FNT
„Mi se pare pare
nemaipomenită acţiunea aceasta (n.r. Seara semnăturilor celebre, Întâlnirile
FNT), pentru că publicul are ocazia să ne vadă exact aşa cum suntem noi,
relaxaţi că nu trebuie să spunem replici şi că nu trebuie să jucăm pe scenă. Cu
ocazia asta, oamenii chiar pot să-i cunoască pe actorii de teatru, pentru că
îmi dau seama că dacă nu eşti la televizor e foarte greu să fii recunoscut“.
„Seara semnăturilor
celebre“ înseamnă întâlniri ale artiştilor din teatru cu spectatorii lor, care
pot primi şi autografe. Următoarele întâlniri se vor desfăşura: vineri, 24 octombrie,
la ora 17.00 (Coca Bloos), luni, 27 octombrie, la ora 17.00 (Marius Manole),
marţi, 28 octombrie, la ora 17.00 (Răzvan Mazilu), miercuri, 29 octombrie, la
ora 17.00 (Vlad Ivanov), joi, 30 octombrie, la ora 17.00 (George Mihăiţă),
vineri, 31 octombrie, ora 17.00 (Claudiu Bleonţ).
Fotografii: Lucian Muntean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.