INTERVIU cu Margareta Pâslaru: „Evit turnul de fildeş“
Sursa: OK Magazine nr. 1(127)
08-21.01.2015/autor Florentina Iana
http://www.okmagazine.ro/sectiune/people/interviuri/articol/interviu-margareta-paslaru-evit-turnul-fildes
„Un mit al muzicii uşoare“. Este descrierea atât de concisă şi pertinentă
făcută de compozitorul George Grigoriu doamnei cu care am avut onoarea să stăm
de vorbă, la început de an nou.
N-a fost greu să
înţeleg, deşi n-am trăit fenomenul Pâslărismului, ce-i fascina pe părinţii sau
chiar bunicii noştri la această mare doamnă. Răsfoind albumele virtuale cu fotografii
de arhivă, dar, mai ales, stând de vorbă personal cu Margareta cea veşnic
tânără, am ajuns să înţeleg fascinaţia de atunci şi respectul de acum pentru
cea care a făcut entertainment cu mult înainte ca acest cuvânt să fie cunoscut
la noi. „Faptul că publicul meu îmi apreciază arta, dăruirea şi pasiunea îmi
dă satisfacţia lucrului bine făcut“, declara Margareta în 2009, cu mult înainte
ca această expresie să devină un slogan popular. Un lucru bine făcut timp de 57
de ani, ani în care artista a sedus o generaţie, a avut puterea s-o ia de la
zero în America, pentru a se întoarce apoi acasă, plină de inspiraţie. Astăzi,
este la fel: compune, cântă la pian, scrie, are planuri, este activă. Pe
scurt, Margareta Pâslaru nu trăieşte în trecut.
Probabil că aţi mai auzit această întrebare de mii de ori, dar, văzându-vă
astăzi, la 71 de ani, atât de tânără fizic, dar şi în spirit, vă întreb şi eu:
cum reuşiţi să opriţi timpul în loc?
Margareta Pâslaru Vă mulţumesc pentru
compliment. Atitudinea dezvăluie starea interioară, iar ochii, vorba poetului,
sunt oglinda sufletului. Cât despre timp, nu l-aş opri în tipare depăşite,
timpul îmi dăruieşte zilnic ceva nou, o dinamică angajantă.
Sunteţi neobosită şi, de câte ori reiau legătura cu dvs., aveţi atâtea
planuri să-mi împărtăşiţi.
Faptul că sunt
invitată mă stimulează, iar propriile idei completează suita activităţilor
care depăşesc sfera muzicală. Artiştii care s-au afirmat în anii ‘60 rămân
deschizători de drumuri prin diversitatea abordată.
Sunteţi conştientă că Pâslărismul este încă în floare în România? N-aveţi idee de câte ori se fredonează şi azi „Lasă-mi,
toamnă, pomii verzi“!
Mă bucur dacă
pasiunea mea transmite emoţie. Totul derivă din muzică! O nouă generaţie de
ascultători fredonează şi recenta compoziţie proprie, „Libertatea nu se
învaţă“, piesa care deschide CD-ul „Margareta 70“, editat de Fundaţia Radio
România, cu drepturile donate „Băncii de Alimente“. Aceeaşi compoziţie a fost
preluată de duetul Marius Bodochi şi Mihai Bisericanu pe CD-ul de autor
„Actorii cântă“, ale cărui încasări sunt donate campaniei UNITER „Artiştii
pentru Artişti“. Profit de această împrejurare pentru a mulţumi întregului
colectiv pentru solidaritate, spre binele colegilor vârstnici: Rodica
Mandache, Emilia Popescu, Marius Manole, Florin Zamfirescu, Maria Buză, Silviu
Biriş, Gelu Niţu, Mihai Bisericanu, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Ovidiu
Niculescu, Mirela Jienescu, Călin Grigoriu şi Jolt Kerestely.
Sunteţi oprită pe stradă de admiratori, primiţi complimente?
Recunosc entuziasmul
lor sincer chiar şi la cumpărături. Unii vor să ne fotografiem cu telefonul,
alţii mă ajută să găsesc un taxi. Admiratorii fideli au fost nelipsiţi de la
evenimentele mele precum lansarea CD-ului „Actorii cântă“, la Magazinul
Muzica, reeditarea audiobook-ului „Basme fermecate“ la Târgul de carte
Gaudeamus sau expoziţia creaţiilor mele vestimentare de la Muzeul Naţional de
Istorie şi îmi dăruiesc minunate buchete de flori chiar de la Galaţi, Craiova, Giurgiu.
Ei ar vrea să ştie şi ce se întâmplă în spatele cortinei. Cum arată o zi
din viaţa dvs., atunci când nu cântaţi, compuneţi, scrieţi?
Nu-mi ajunge timpul
pentru câte mai am de făcut. Ideile abundă, găsesc soluţii pentru a realiza un
anume concept. Mă educ, şlefuiesc mesteşugul artistic, prin artă spiritul se
purifică. Evit turnul de fildeş. (râde)
Sunteţi destul de activă şi pe pagina de Facebook. Dumneavoastră postaţi
sau vă ajută cineva?
Şi una, şi alta. Un
tehnician curăţă pagina de impurităţi.
Puţini ştiu că fiica dvs., Măriuca, care trăieşte în SUA, v-a dăruit, în
urmă cu câţiva ani, un nepot. Spuneţi-ne mai multe despre acest eveniment
fericit din viaţa dvs.
Luca, nepoţelul meu
zburdalnic, a împlinit patru ani şi jumătate. Îi plac poveştile pe care i le interpretez şi sportul cu mingea, fireşte. Mi-a dăruit un glob „pictat“ de el în nuanţe verzui,
împreună cu un desen, abstract. Este minunat, facem naveta pe rând şi ne vedem
zilnic pe Skype.
Care este locul dvs preferat din ţară? Dar al fetei şi-al nepoţelului dvs,
când vin în România?
A numi un loc
„preferat“ diminuează importanţa altor spaţii cu aceeaşi valoare sentimentală.
Prin urmare, semnificaţia expresiilor „cea mai“, „cel mai“ fluctuează. Iubim
parcul Cişmigiu, pe aleile căruia am copilărit atât eu, adusă de bunicu’,
sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, la o plimbare cu barca, cât şi fetiţa noastră,
Măriuca, pe care o atrăgeau leagănele şi muzica din foişor. Desigur, şi
valurile mării rămân amintiri frumoase, muzica lor m-a inspirat.
Spuneţi că nu trăiţi în trecut şi că vreţi să vorbiţi despre ziua de azi,
activă fiind. Dar nu vă cuprinde niciodată melancolia şi dorinţa de a răsfoi
albume cu fotografii vechi?
Sunt o visătoare care
luptă pentru visele ei. Nu cunosc melancolia, lucrez la volumul al doilea al
cărţii „Eu şi Timpul“, ceea ce mă obligă să caut fotografii din diferite
decenii, ilustraţii aşteptate de cititori. Mă mândresc cu ele, fireşte.
Aţi fost vreodată vanitoasă?
Nu.
Aţi avut, de-a lungul timpului, nişte reguli alimentare stricte? Bănuiesc
că aţi fost adepta unui meniu sănătos, pentru a ajunge să arătaţi atât de bine
acum. Ce consumaţi cu preponderenţă la o masă şi de ce alimente vă feriţi?
Având un program
imprevizibil uneori, hrana era frugală. Mâncam ce găseam, între repetiţii, pe
drum, în autobuzul de turneu, la cabină. După spectacol, comandam o supă
fierbinte în camera de la hotel. Din fericire, nu sunt gurmandă, nu gătesc. Îmi
plac andivele, ouăle fierte, peştele cu lămâie, pâinea prăjită cu brânzeturi,
fructele. Mă răsfăţ, uneori, când găsesc la cofetărie plăcintă proaspătă cu
mere.
Nu vă era greu să vă afişaţi atât de frumoasă şi seducătoare în epoca sobrietăţii
comuniste? Nu vă era frică de invidia cuiva... nu dăm nume?
Exteriorul trecător
nu m-a preocupat niciodată. Diversitatea
propriilor posibilităţi îmi călăuzea imaginaţia către valori rezistente în
timp.
Am înţeles că vă ocupaţi singură de vestimentaţiile de scenă. Cum aşa?
Eraţi propriul dvs. designer?
Da. Încă din anii ‘60
îmi schiţam costumele potrivit melodiilor încredinţate, colaboram cu arhitecţii
Ghiţulescu. Am fost aleasa a 63 de compozitori, care mi-au îmbogăţit
repertoriul, aproximativ 700 de înregistrări dintre o mie de melodii, inclusiv
compoziţii proprii, cântate în turnee internaţionale. Câteva creaţii
vestimentare proprii, care au susţinut creaţii muzicale, se află în prezent la
Muzeul Naţional de Istorie.
În încheiere, vreau să vă întreb unde v-a prins Anul Nou? Şi ce vă doriţi
pentru anul acesta?
Revelionul m-a prins
în familie. Trebuie să recunosc că după anul aniversar 2013, chiar şi 2014 a
fost unul bun profesional, iar de la 2015 îmi doresc realizarea a două
proiecte: o galerie de artă multifuncţională şi un spectacol coregrafic inedit,
pe vocile artiştilor care interpretează muzica CD-ului „Actorii cântă“.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
