Margareta Paslaru

Margareta Paslaru

sâmbătă, 28 martie 2015

Margareta Pâslaru și Corul Divina Armonie pe scena Teatrului Național București



23.03.2015…Nu este prima oară când prezența Doamnei Margareta Pâslaru și admirația ce i-o port mă trezesc în zorii zilei și pornesc pe drumul Craiova-București-Craiova…Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti  a fost neîncăpătoare, pentru publicul venit la “Clipe de viață” - spectacolul de Gală al Campaniei Naționale “Artiştii pentru artişti”.

În sală, spectatorii au așteptat, cu ochii mari deschiși, cu urechile ciulite, cu inima bătând, fiecare apariție...și pentru că toate acestea, nu se văd, atunci când lumina se stinge și începe spectacolul, aplauzele au fost graiul viu pentru tot acest feeling.

Mărturisirea “Vulcanul interior arde mocnit fără oprire. Viziuni îndrăzneţe ţâşnesc şi aruncă scântei ce aprind imaginaţia, înaripând speranţa. Fiecare concept, conturat şi structurat prin muzică, a slujit şi slujeşte o cauză” și crezul Margaretei Pâslaru “În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim «numele» spre binele altora” și-au găsit ecou și în CD-ul de autor “Actorii cântă” în sprijinul UNITER – Fondul de Solidaritate Teatrală.

În ordinea intrării în scenă: Mirela Jienescu, Ovidiu Niculescu, Corina Chiriac și Emilia Popescu au interpretat compozițiile Margaretei: “Emoții ciudate sentimente”, “Timpul” “Se bâlbâia” “Turneul”…melodii care în timp au mers la suflet celor care le-au ascultat și pe care acum, după ani, publicul încă le fredonează.

Nu este prima oară când, prin artă, iradiază farmecul propriei personalități…într-un original concept de alăturare a vocilor, ritmul tonic al propriei compoziții “Veniți la București”, interpretată de Margareta Pâslaru și Corul Divina Armonie, a fost însoțit de aplauzele neîntrerupte ale publicului, de la rostirea numelui artistei până la următorul moment artistic.



Respect și admirație, pentru trăirea artistică și pentru gestul de solidaritate al artiștilor față de seniorii scenei românești!


Click video Margareta Pâslaru și Corul Divina Armonie -“Veniți la București”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.